Vie, vin, crame, experiențe și oportunități

“Adesea vinul are har, Cei ce beau apă n-au habar"

După Potop, ajuns pe muntele Ararat în Armenia, Noe a plantat prima viță de vie (aflăm despre prima beție și primul public shaming din Biblie). Se bea vin și înainte de Noe, căci oamenii au descoperit cu încântare sucul de struguri fermentat, proces întâmplat cel mai probabil în timpul depozitării lor pentru o perioada mai lungă de timp.  

Dovezi arheologice există în munții Zagros aflați între Armenia și Irak datate din 5400 îHr. Viticultura a fost adusă de greci din Asia Minor, din Anatolia via Fenicia, Palestina și Egipt, cu mult înainte de istoria scrisă; în Balcani vița de vie a ajuns prin 4500 îHr. și, în scurt timp, vinurile din Lesbos, Chios, Kos și Tracia continentală au ajuns cele mai apreciate la simpozioanele grecești. Vinul era, de altfel, unul din cei trei markeri de civilizație în epocă, alături de pâine și uleiul de măsline, însă, înțelepți, grecii recomandau moderația - poeții spuneau că vinul se bea în doar trei pahare - unul pentru sănătate, al doilea pentru iubire și plăcere, al treilea pentru somn. După ce era băut și acesta, musafirii înțelepți se duceau acasă altfel ordinea publică era amenințată de violente, revoltă, irascibilitate sau orgii. Ajută și faptul că realitățile practice și moda vremii cereau ca vinul să fie îndoit cu apă, ajungând astfel la concentrația de alcool a unei beri de azi.

Pentru Platon a te îmbăta era ca și cum ai merge la gymnasium (sala de forță) - prima dată ai dureri, dar repetiția e mama învățăturii; filosoful știa că bărbatul ideal bea mult dar se poartă decent - stăpânirea de sine este o virtute pe care, asemenea curajului,  o ai doar când ești în pericol. Prin urmare, autocontrol la beție înseamnă autoeducare. Tot Platon considera că, dacă poți avea încredere într-un om când e beat, atunci poți avea oricând (corolarul fiind că nu poți avea încredere într-un abstinent, spun gurile rele). 

Grecia nu mai dă tonul la vinuri de milenii, rolul ei în istoria viticulturii este uitat adesea iar astăzi clasificarea zonelor de proveniență a vinului începe cu Franța și Italia ca prime reprezentante ale Lumii Vechi, cea cu tradiție recunoscută. România se încadrează în Noua Lume Veche, având  istorie, terroir și origine determinate dar slab fundamentate până recent. 

Ultimele decenii a adus schimbări subtanțiale; zeci de investitori noi au adus tehnologie de ultima ora în cramă și butași sănătoși în vie, scuturând de patina timpului și consolidând proprietăți și afaceri cu istorie. Câteva dentre acestea sunt pregătite să-și schimbe proprietarul și să meargă mai departe călăuzite de viziunea și pasiunea unei noi familii. 

Domeniul viticol Pogany Dobra

Una dintre ele este Pogany Dobra, unde vița de vie este tânără, plantată în 2011-2014, pe 300 hectare de sol deluros, cu tradiție viticolă – se face vin aici cel puțin din secolul XVI când zona era faimoasă pentru vinul său; familia Arnud stăpânea pe atunci zona după ce ramura Beltiug a familiei Drăgoşeştilor (Drágffy), proprietară încă din secolul XIII, a pierdut totul acuzată fiind de trădare. Din secolul XVII domeniul a aparținut familiei Rákoczi, cea care a dat Transilvaniei mai mulți principi, iar apoi conților din familia Károlyi.

Astăzi numele cu care se mândrește Pogany Dobra sunt cele de pe etichetele evaluate la concursuri internaționale și locale (Feteasca neagră din 2015 a primit, de exemplu, argintul la Concourse Internațional de Vins, Bruxelles 2019). 

Loc de poveste pentru o podgorie de vis

O altă podgorie ce își caută viitorul este situată pe dealul Drăgașanilor, acolo unde tradiția viticolă are și ea mai mult de jumătate de mileniu. Primul care a înțeles potențialul comercial al zonei a fost un francez, el înființând în 1849 o “companie de inologie” (eonologie); de atunci vinul de Drăgășani a atras atenția multora, printre ei și cei ce fac cinste viticulturii românești prin cramele Știrbey, Bauer, Avincis și Isărescu. Proprietatea promovată are toate șansele la o evoluție similară; împărtășește solul, soarele și aburii Oltului. Potențialul viticol și turistic este imens, având în vedere priveliștea din vârf de deal și turismul enologic în plin avânt.

Vie, cramă și poveste la Pivnițele Birăuaș în D.O.C Miniș

Birăuaș, în inima arealului D.O.C. Miniș/ Crișana, oferă 3,13 hectare - o cramă boutique unde se cultivă Cabernet Sauvignon într-un sistem de viticultură sustenabilă.

Strugurii sunt vinificați ca monosoi iar crama deține vintage-uri vechi de peste zece ani din struguri proveniți din vii vechi de 35-50 ani. Aici se face din 1801, pe atunci sub numele Domeniile Josef Domany, furnizor oficial al Curții Imperiale de la Viena. 

Vinurile de la Miniș au fost premiate la Londra (1862, 1876) și Budapesta (1875, 1884) și nu și-au pierdut nici azi valoarea, primind premii și o cotație medie pe Vivino de 3,8/5. Ele au potențial de învechire fiind baricate în stejar francez iar în pachetul de vânzare intră și aproximativ 60000 butelii stoc vin premium îmbuteliat.

Proprietatea se vinde ca afacere, împreună cu o o mini-distilerie și o livadă cu circa 80 pomi fructiferi. 

Crama și Domeniul Viticol Rotenberg

Rotenberg este un nume care nu necesită introducere. Plantațiile majoritare sunt de Merlot, dar sunt prezente și soiurile Cabernet Franc și Cabernet Sauvignon; vița de vie de peste 50 de ani este plantată pe 23 hectare de sol bogat în argile silicioase. Arealul Dealu Mare are o condiție climatică similară cu cea din Bordeaux sau Toscana. 

Proprietatea oferă și un conac pentru degustări și evenimente de oeno-turism, vechea ruină ``Cramă Veche`` fiind reconstruită drept Cramă Rotenberg. Proprietatea se vinde ca brand și bussines gata de exploatat.  

O vie și crama sa pot însemna garanția unui dowshifting cu buchet bogat de arome, o diversificare a portofoliului pe baza unor cifre promițătoare; una nu o exclude pe cealaltă iar calitatea vieții câștigă indiferent de motivație. 

Autor: Adriana Sohodoleanu