https://www.sothebysrealty.ro/wp/wp-content/uploads/2023/03/blog-4.png

Ce înseamnă arhitectură remarcabilă în România?

Un apartament interbelic lângă Sala Palatului, Arh. Duliu Marcu

La doar câțiva pași de Sala Palatului și Parcul Cișmigiu se află nu doar un simplu apartament interbelic, ci și o mostră a arhitecturii și istoriei perioadei Belle Epoque. Clădirea din care face parte a fost construită în anul 1937 și este semnată de arhitectul Duiliu Marcu. Blocul în sine este un exemplu veritabil al stilului Art Deco, toate elementele exterioare exprimând eleganță. 

Aerul istoric este reluat și în interior, unde spațiile generoase ale camerelor, alături de tavanele înalte sunt încărcate de un farmec aparte. 

În anul 2010, apartamentul a fost renovat și modernizat în totalitate, cu îmbunătățiri importante la nivelul instalațiilor de gaz, sanitare și electrice, fără a fi afectate însă elementele arhitecturale autentice. 

Amplasarea sa în centrul Bucureștiului este un beneficiu de sine stătător. Apartamentul interbelic vă oferă oportunitatea unică de a trăi într-unul dintre cele mai frumoase clădiri în stil Art Deco din oraș. 

Apartamentul interbelic de lângă Parcul Cișmigiu

Aproape de binecunoscutul Parc Cișmigiu din capitală, portofoliul Sotheby's International Realty Romania deține un alt apartament interbelic ce surprinde de data aceasta evoluția arhitecturii neoromânești.

Vila istorică în care se află acesta a fost construită la sfârșitul secolului XIX și pune în lumină elemente ale arhitecturii tradițional românești. Atenția la detalii continuă din exterior până în interior unde frizele ornate cu îngeri și flori, parchetul din stejar, mozaicul de pe holuri și ușile interioare din lemn masiv se îmbină aromonios și creează un mediu cu adevărat privilegiat pentru viitorii proprietari. 

Toate camerele sunt spațioase și luminoase, bucurându-se de tavane înalte și ferestre suficient de cuprinzătoare pentru a oferi o perspectivă panoramică asupra orașului. 

Astăzi locuința este modernizată astfel încât să se ridice la așteptările zilele noastre.

Renovat în totalitate, apartamentul reprezintă o investiție excelentă fie pentru o locuință elegantă, fie un birou pe termen lung. Oricare ar fi alegerea, amplasarea în zona centrală a orașului, la câțiva pași de Parcul Cișmigiu și Sala Palatului, oferă acces la multe puncte de interes, precum și posibilitatea de a experimenta istoria Bucureștiului. 

Rafinament arhitectural în blocul Wilson

Blocul Wilson este una dintre cele mai cunoscute clădiri de locuințe din centrul Bucureștiului, fiind finalizat în anul 1933 și proiectat în stil Art Deco de către arhitectul State Baloșin. Amplasarea vă aduce aproape de Piața Universității, Palatul Regal și Parcul Cișmigiu. 

Clădirea iese în evidență prin modernitatea architecturală care joacă un rol important în  estetica de ansamblu a principalelor bulevarde ale Capitalei. 

Apartamentul de la etajul 4 este unul special, fiind gândit astfel încât răsăritul să ajungă în toate camerele. Mai mult, faptul că este situat în latura de sud-est a blocului, acesta le oferă proprietarilor o panoramă deosebită către Hotelul Intercontinental, Teatrul Național și Piața Universității. 

În anul 2017, întreaga locuință a fost restaurată cu ajutorul unei firme de arhitectură, iar un an mai târziu a fost premiată în Bienala de Arhitectură datorită calității designului interior. 

Avem de-a face cu o îmbinare impresionantă a modernismul arhitectural cu dotările actuale vremurilor noastre. Interiorul vă oferă posibilități variate de relaxare – de la vizionarea unui film în camera de zi la admirarea forfotei peisajului urban de pe balcon. 

Apartamentul a păstrat de-a lungul timpului energia creativă a foștilor  proprietari precum actorul Jules Cazaban (actor la Teatrul Nottara și profesor la Institutul de Teatru şi Film), compozitorul Costin Cazaban, Sorin Albaiu (director al Combinatului Fondului Plastic) și regizorul Kiki Vasilescu. 

Apartamentul interbelic de pe bulevardul Carol I

Imobilul istoric de pe bulevardul Carol I, în care se află acest apartament, este o comoară arhitecturală a Capitalei. Aflat la doar câțiva pași de Calea Moșilor și Parcul Izvorul Rece, acesta este o reprezentare excelentă a arhitecturii perioadei interbelice, o perioadă caracterizată de modernizarea Bucureștiului.

Majoritatea clădirilor de pe Bulevardul Carol I datează de la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX, acest lucru lăsându-și amprenta în arhitectura lor impresionantă, inspirată de o gamă largă de stiluri arhitecturale, de la Art Deco la cel Neoromânesc, Baroc sau Eclectic. Imobilul din portofoliul Sotheby's International Realty Romania este un exemplu al stilului Art Deco și a fost construit în anul 1932.

Atât  blocul, cât și interiorul apartamentului păstrează farmecul perioadei, cu spații generoase, uși interioare din lemn masiv și camere luminoase, cu tavane înalte. 

Locuința a fost complet renovată și le oferă viitorilor proprietari oportunitatea de adăuga nota personală. Tâmplăria a fost înlocuită, ușile interioare din lemn masiv au fost restaurate în întregime, iar parchetul din stejar a fost refăcut. Pardoselile sunt acum din plăci de granit, cu desene policrome, iar ușa de la intrare este una metalică cu dublă încuietoare de securitate.

Toate aceste schimbări contribuie la un confort superior, astfel încât viitorul proprietar să aibă o experiență aparte. 

Localizarea apartamentului este ultracentrală, cu acces rapid la zonele populare ale orașului, precum Universitatea, Teatrul Național și Centrul Vechi. Vorbim nu doar despre o casă elegantă și modernă, ci și o comoară istorică și arhitecturală a Bucureștiului.

Apartament interbelic cu teren în Sinaia, Furnica

Atenția pe care o primește capitala ne împiedică uneori să apreciem și alte orașe, cu o arhitectură demnă de explorat. Sinaia este un exemplu al diversității arhitecturale, stilurile tradițional românesc, neoclasic și modern reprezentând o combinație inedită care completează farmecul cultural al stațiunii montane.

Imaginați-vă cât de plăcut este un apartament care vă oferă oricând doriți vacanțe atât de aproape de obiective turistice celebre precum Castelul Peleș, Valea cu Narcise, Sfinxul sau Cazinoul. Chiar mai mult, această locuință este o alegere excelentă și pentru iubitorii sporturilor de iarnă, accesibile aici.

Înconjurat de frumusețea naturală a munților, apartamentul interbelic din portofoliul Sotheby's International Realty Romania vă invită să descoperiți o poveste încărcată de istorie. Clădirea în care se află locuința a fost construită în anul 1920 și stă mărturie inovației arhitecturale specifice perioadei. 

Regăsim aceste elementele tradiționale originale păstrate după renovarea complete și modernizarea apartamentului din anul 2019. 

Apartamentul oferă mai mult decât o călătorie autentică în timp, beneficiind de o priveliște superbă asupra munților, dar și de o atmosferă liniștită, specifică zonei din apropierea Parcului Dimitrie Ghica și a Castelului Peleș.

Autor: Cella Constantinescu

Distribuie:

Articole similare

Proprietăți tradiționale, reconversii contemporane

Nov 22, 2023
Vezi postare

Case frumoase și arhitecții lor celebri

Oct 31, 2023
Vezi postare

Călătorie Transilvană

Oct 23, 2023
Vezi postare

Abonează-te la newsletterul nostru

Povești neștiute despre palate, conace, case istorice și luxul contemporan