Casa Ilie Niculescu-Dorobanțu, stil Neogotic francez, arh. Grigore Cerchez

Între 1911 și 1923 s-a realizat construcția casei din strada Verde 9 (astăzi strada Gheorghe Manu), la inițiativa Tațianei Niculescu-Dorobanțu. Una dintre cele patru fiice ale lui Ion C. Brătianu, Tațiana (1870-1940) s-a căsătorit în 1900 cu Ilie I. Niculescu-Dorobanțu (1873-1943), om politic liberal și prefect de Ilfov. Printre proprietățile lor se va număra și conacul Darvari, din apropierea Bucureștiului. Planurile semnate de arhitectul Grigore Cerchez (Cerkez) specificau „un corp de clădire cu 2, 3 şi 4 caturi, de zid masiv, acoperit cu ţiglă”, având o suprafaţă de 668,29 mp. Într-o scrisoare din 9 mai 1910 către sora ei, Măriuţa Pillat, aflată pe atunci la Paris, Taţiana mărturisea: „cred că vom avea o casă foarte frumoasă în stil Louis XII, cu piatră sculptată şi brique aparentă”. Pe 25 septembrie 1913, Taţiana îi scria din Franța Sabinei Cantacuzino: „De castelele de pe Loire nu îţi mai vorbesc, sunt orbită de atâtea frumuseți şi foarte mândră am constatat că, fără comparație posibilă cu acestea, casa mea este foarte frumoasă. Din păcate, din cauza străzii înguste, palatul pare înghesuit”. Pentru a mobila interiorul casei, Taţiana a ales obiecte de artă tradiţională românească și piese cumpărate din anticariatele din Paris și München. Din Spania a adus piese de mobilier şi tapiserii. Tațiana voia ca totul să fie perfect şi le spunea apropiaților: „O să vă arăt cutare cameră când o să fie complet mobilată.” Clădirea impozantă are alura unei catedrale gotice și se distinge prin elementele constructive şi decorative: zidăria de cărămidă aparentă, în nuanţe variate de roşu, siluetele turnurilor, portalul intrării, ferestrele impunătoare cu menouri sculptate în piatră, în stil Neogotic francez, detaliile traforate ale teraselor şi ferestrelor, cornişele, garguiele, vitraliile și arcele frânte ce marchează exteriorul și interiorul. În testamentul său, Ilie I. Niculescu-Dorobanțu a donat imobilul Aşezământului Ion C. Brătianu, cu condiţia ca acesta să devină Muzeul „Ilie, Tațiana și Ion Niculescu-Dorobanțu”. Între 1948-1957, imobilul a găzduit cantina salariaților Ministerului Industriei Metalurgice și Construcției de Mașini. În 1956, în urma insistențelor Direcției Monumentelor Istorice, care considera imobilul a fi „unul dintre cele mai valoroase ale Capitalei din punctul de vedere al artei arhitecturale”, clădirea a fost trecută în patrimoniul Ministerului Culturii și Învățământului, realizându-se lucrări de consolidare. Din 1958, a găzduit Școala medie tehnică de coregrafie, unde învățau 300 de elevi. Astăzi, după mai bine de un secol, impresionanta reședință neogotică își păstrează alura misterioasă, fascinând trecătorii prin dimensiunile impunătoare și detaliile de construcție unice, realizate de unul dintre cei mai importanți arhitecți români. Surse: Simina Stan, „Reședința Ilie I. Niculescu-Dorobanțu, monument istoric”, în Revista Arhitectura, iulie 2015 Narcis Dorin Ion, ”Memoria unui oraș – București”, ed. Institutul Cultural Român, București, 2012 Foto: Gabriel Ghizdavu
mai puțin